Luni, 29 Ianuarie 2018 09:56

Conferința științifico-practică din 25.01.2018

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

(Roseola infantum la copil de 8 luni)

cu genericul:

“Exantemele virale în practica pediatrică”

 

    In contextul planului de activitate a IMSP SCMC nr.1 pentru anul 2018, în data de 25 ianuarie curent s-a desfășurat Conferința științifico-practică a colaboratorilor cu genericul. Exantemele virale în practica pediatrică”. Întrunirea s-a organizat cu suportul și participare nemijlocită a colaboratorilor Departamentului Pediatrie, USMF Nicolae Testemițanu. Domnul Alexandru Voloc, dr.hab.șt.med., conferențiar universitar, a prezentat mai multe aspecte ce țin de actualitatea problemei puse în discuție,criteriile de stabilire a diagnosticului și conduită a copilului cu exantemă virala

Noțiunea de exantemă virală (infecțioasă) reunește grupa de infecții virale cu tablou clinic cert, care se manifestă la o etapă anumită prin erupții (exanteme).Se consideră că 80-95% de copii pînă la vîrsta de 5 ani suportă Roseola infantum.

Exantemele infecțioase în majoritatea cazurilor se rezolvă de la sine. Aceste boli, sunt foarte des mascate de alte nosologii: eronat este stabilit diagnosticul de urticării, dermatita atopică, «alergia la diferite siropuri», mononucleoză etc.Mulți copii care au suportat roseola, sunt etichetați incorect ca alergici, fiind obligați să respecte un regim alimentar restrictiv inutil și de lungă durată! Pacienții cu aceste maladii (să nu uităm – virale), primesc nejustificat antibiotice, antihistaminice și chiar steroizi sistemici.

Important de reținut:

  1. Diagnosticul, de regulă, se stabilește în baza manifestărilor clinice, identificarea etiologiei virale fiind anevoioasă.
  2. Eozinofilia moderată, observată în exantemele infecțioase, nu are nici o legătură cu alergia.
  3. Exantemele infecțioase în majoritatea cazurilor se rezolvă de la sine.
  4. Părinții trebuie informați, că exantema virală nu necesită tratament activ.
  5. Odată ce erupțiile au apărut, copiii nu mai sunt contagioși și pot frecventa școala și grădinițele de copii, ducînd un mod obișnuit de viață.
  6. Pentru însănătoșire este necesar timp și diagnosticul corect al afecțiunii.

 La conferință au fost prezenți toți specialiștii Clinicii Universitare IMSP SCMC nr.1 , iclusiv medicii-rezidenți pediatri.

     În cadrul conferinței a fost prezentat și un caz clinic ilustrativ, încadrat în diagnosticul clinic de : Exantemă virală (Herpes Zoster). Gingivo-Stomatită. Pneumonie acută bilaterală.

Programul a fost coordonat de către:

Ala Holban, șef clinică, conf.univ.;

Aliona Rotari, vicedirector medical IMSP SCMC nr.1;

Caz clinic prezentat de către medic rezident pediatru,

Nina Buzdugan.

Citit 268 ori Ultima modificare Marți, 30 Ianuarie 2018 14:09
Tatiana Nicolai

E-mail Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
Login pentru a posta comentarii

Informaţii în completare