Luni, 21 Mai 2018 10:32

Ziua Internaţională - SIDA

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ziua Internaţională de comemorare a persoanelor decedate de SIDA sau „Ziua Lumânărilor Aprinse”, marcată în acest an la 20 mai, întrunește una dintre cele mai importante şi ample mişcări împotriva infecţiei HIV/SIDA, care dă speranță şi uneşte toate comunităţile în întreaga lume. Începând cu anul 1983, „Ziua Lumânărilor Aprinse”  se desfășoară în fiecare an, în a treia duminică a lunii mai, la care participă peste 1200 de organizaţii din 115 ţări, prin manifestări de comemorare pentru a onora vieţile pierdute şi sensibiliza conștiința socială referitor la problema HIV/SIDA. 

Conform datelor UNAIDS, de la începutul epidemiei, 76,1 mil de persoane au fost infectate cu HIV și 35 milioane au decedat de boli asociate cu SIDA. Comparativ cu 7,7 milioane în 2010, în anul 2017 trăiau cu HIV 36,7 mil de persoane, la nivel global, iar 20,9 mil au avut acces la terapie antiretrovirală. În Republica Moldova, infecţia cu HIV este sub supraveghere şi monitorizare permanentă și se menține la nivelul epidemiei concentrate în rândul populaţiei cheie – persoane utilizatoare de droguri  injectabile, lucrătoare a sexului comercial şi bărbaţi care fac sex cu bărbaţi.Prevalența infecției HIV în Republica Moldova, la 01.01.2018, a constituit 211,25 cazuri la 100 mii populație, fiind depistate în anul 2017 835 cazuri noi, față de 832 în anul 2016, ceea ce constituie o incidență de 20,73 cazuri la 100 mii populație față de 20,65 în 2016.Majoritatea persoanelor cu infecţia HIV sunt tinere, de vârstă reproductivă, sexual active, iar calea predominantă de transmitere este heterosexuală. Răspunsul Guvernului în controlul infecții este asumat prin realizarea  Programului Naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi ITS pentru anii 2016-2020, aprobat prin Hotărârea nr.1164 din 22.10.2016, având ca scop: minimizarea consecinţelor epidemiei HIV şi infecţiilor cu transmitere sexuală prin reducerea transmiterii, în special în populaţiile cheie, precum şi a mortalităţii asociate cu SIDA, programul fiind aliniat la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  și celor mai recente strategii ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) si UNAIDS. Astfel, controlul infecției cu HIV se realizează prin supravegherea epidemiologică operativă şi de sentinelă, fiind elaborate și ajustate, conform recomandărilor OMS și UNAIDS: Standardul supravegherea epidemiologică a infecţiei cu HIV; Protocoale clinice naționale: Infecția cu HIV la adulți șu adolescenți; Infecția cu HIV la copii 0-10 ani; Prevenirea transmiterii materno-fetale a infecției HIV; Profilaxia pre-expunere la infecția cu HIV; Profilaxia post-expunere la infecția cu HIV și Ghidul național de diagnostic de laborator al infecției cu HIV.  În scopul reducerii transmiterii infecţiei cu HIV în populația cheie, permanent sunt implementate activități de profilaxie pentru persoane utilizatoare de droguri, lucrătoarele sexului comercial și comunitatea LGBT, cu asigurarea pachetului comprehensiv inclusiv servicii inovative – testarea rapidă pe bază de sânge capilar, oferirea serviciilor de prevenire HIV prin intermediul farmaciilor comerciale,  managementul supradozării în rândul UDI.În premieră, pentru Republica Moldova, relevant că au fost contractate 2 proiecte de prevenire HIV din fondurile de profilaxie a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.Tratamentul antiretroviral, tratamentul infecțiilor oportuniste și coinfecțiilor, îngrijirea şi suportul persoanelor care trăiesc cu HIV şi membrilor familiilor lor, precum și prevenirea transmiterii HIV de la mamă la făt, și profilaxia post-expunere și pre-expunere, este disponibil și se acordă conform protocoalelor naționale, elaborate în baza ghidurilor OMS, iar la 01.01.2018 în tratament antiretroviral se aflau 5162 pacienți.

Citit 76 ori Ultima modificare Luni, 21 Mai 2018 11:18
Tatiana Nicolai

E-mail Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
Login pentru a posta comentarii

Informaţii în completare