Ședința Consiliului de Administrație al SCMC nr. 1

Astăzi, 30 ianuarie 2026, Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Municipal de Copii nr.1 s-a întrunit în ședința, prezidată de către domnul Anatol Turchin, reprezentantul Fondatorului și președinte al Consiliului de Administrație.
În cadrul ședinței, doamna Aliona Rotari, directoare instituției, a vorbit despre importanța îmbunătățirii continue a calității serviciilor medicale acordate copiilor, optimizării proceselor interne și dezvoltării resurselor umane.
Domnul Anatol Turchin, președintele Consiliului de Administrație, a apreciat eforturile depuse de către colectivul spitalului și a subliniat importanța rezultatelor obținute, reiterând angajamentul Fondatorului de a susține în continuare dezvoltarea instituției pentru a oferi copiilor cele mai bune condiții de tratament.
La ședință au participat și alți membri ai Consiliului Administrativ:
Domnul Ivan Coica, președinte AO Asociația Juriștilor în Sănătate, care a adus o perspectivă juridică asupra activității spitalului.
Doamna Buzatu Natalia, medic ATI și reprezentant al diasporei, care a apreciat înalt activitatea colectivului.
Doamna Viorica Purice, reprezentant al colectivului spitalului.
Mulțumim colectivului Spitalului Clinic Municipal de Copii nr.1 pentru dedicarea și profesionalismul de care dau dovadă în fiecare zi!

Eveniment dedicat constituirii Camerei de Comerț Trilaterale România–Ucraina–Moldova

La invitația domnului Iurie Calestru și a IDEP Moldova, am avut onoarea de a participa la evenimentul dedicat constituirii Camerei de Comerț Trilaterale România–Ucraina–Moldova, o inițiativă strategică menită să consolideze cooperarea regională în domeniul economic, social și umanitar.
Am reprezentat Spitalul Clinic Municipal de Copii nr. 1, aducând în discuție rolul esențial al infrastructurii medicale pediatrice în reconstrucția și dezvoltarea durabilă a regiunii. Reconstrucția nu înseamnă doar drumuri și schimburi comerciale — înseamnă, mai ales, crearea unui viitor sigur pentru copii, cei care vor deveni constructorii zilei de mâine.
Am subliniat necesitatea ca această platformă trilaterală să integreze și domeniul sănătății copiilor, prin investiții în spitale moderne, echipamente avansate, formarea personalului și schimb de expertiză. Spitalul nostru este deja un exemplu de cooperare transfrontalieră, oferind asistență atât copiilor din Republica Moldova, cât și micilor pacienți refugiați din Ucraina.
Participarea la acest eveniment confirmă angajamentul instituției noastre de a contribui la proiecte regionale care pun sănătatea copiilor pe lista reală a priorităților strategice.
Spitalul Clinic Municipal de Copii nr. 1 — un partener activ în construcția unui viitor mai sigur pentru întreaga regiune.

Conferința Internațională și Atelierul de Lucru în Nursing

Asistenții medicali din Spitalului Clinic Municipal de Copii nr. 1 au participat cu mândrie la Conferința Internațională și Atelierul de Lucru în Nursing, alături de peste 350 de profesioniști din țară și din străinătate.
Tema centrală — „Rolul asistentei medicale în educația pacienților” — ne amintește că fiecare gest de grijă este o lecție de viață, iar fiecare cuvânt spus cu blândețe poate schimba o zi.
Mulțumim Asociației de Nursing din Republica Moldova și partenerilor internaționali pentru acest spațiu de inspirație și schimb de experiență.
Suntem recunoscători colegelor noastre care au reprezentat cu demnitate instituția și au arătat că profesia de asistent medical înseamnă devotament, empatie și forța de a dărui.

Participare la Conferința Națională de la Buhuși

În perioada 29–30 august 2025, Spitalul Clinic Municipal de Copii nr. 1, reprezentat de dna Aliona Rotari, director al instituției, a participat, în calitate de invitat, la Conferința Națională „Rolul Spitalelor Municipale, Orășenești, Mono-Specialitate în îmbunătățirea calității actului medical, prezent și perspective”, desfășurată la Centrul Educațional Multifuncțional din Buhuși.
Evenimentul, organizat cu profesionalism de către dl. Constantin Poiană, managerul Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, a reunit personalități marcante din lumea medicală, factori de decizie din domeniul sănătății și specialiști din diverse arii clinice.
Conferința a inclus sesiuni științifice de înalt nivel, constituind un prilej valoros de dialog, schimb de experiență și bune practici, toate orientate către obiectivul comun al instituțiilor medicale: creșterea calității îngrijirilor acordate pacienților.
Spitalul Clinic Municipal de Copii nr. 1 își reafirmă angajamentul de a promova inovația, colaborarea interdisciplinară și excelența medicală, în beneficiul copiilor și familiilor acestora.

Participare la Forumul de Nivel Înalt, Bruxelles, ediția a XV-a

În data de 4 iunie 2025, doamna Aliona ROTARI, director al Spitalului Clinic Municipal de Copii nr. 1, a participat, în calitate de vorbitor, la cea de-a XV-a ediție a Forumului de Nivel Înalt organizat la Bruxelles – un eveniment de importanță strategică pentru parcursul european al Republicii Moldova și Ucrainei.
Din delegația spitalului a făcut parte și doamna conferențiar universitar Ala Holban, alături de care a fost susținută reprezentarea instituției noastre la nivel internațional.
În cadrul intervenției, doamna director a evidențiat rolul esențial al integrării europene în modernizarea sistemului medical pediatric, subliniind necesitatea accesării fondurilor europene pentru dezvoltarea infrastructurii, dotarea cu echipamente performante și formarea specialiștilor la standarde europene.
Evenimentul a fost găzduit cu generozitate și viziune de către doamna eurodeputat Maria Grapini și organizat în parteneriat cu Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP), reunind într-o singură sală voci influente ale Parlamentului European, parteneri instituționali și experți din domenii-cheie.
Participarea la acest forum consolidează angajamentul Spitalului Clinic Municipal de Copii nr. 1 față de valorile europene și dorința de a contribui activ la construirea unui viitor mai sănătos pentru fiecare copil.

Exercițiu de simulare a unui incendiu cu dublu focar

Astăzi, la Spitalul Clinic Municipal de Copii nr. 1, a avut loc un exercițiu de simulare a unui incendiu cu dublu focar, în secțiile nr. 1 și nr. 3, conform Planului de pregătire pentru situații excepționale. Activitatea a implicat formațiunea medicală specializată în intervenții de urgență.
Scopul exercițiului a fost instruirea și testarea capacității personalului de a gestiona situații critice, cu accent pe evacuarea pacienților vulnerabili și acordarea primului ajutor.
Incendiul simulat a afectat un salon și o sală de joacă, cu degajare rapidă de fum. Drept urmare sistemul antiincendiu s-a activat automat, iar personalul a fost imediat alertat. Menționăm că instituția este dotată integral cu sistem antiincendiu, un aspect vital, având în vedere sistemul centralizat de gaze medicale, care poate deveni periculos în astfel de situații.
În context, sistemul de alarmă antiincendiu, dotare realizată prin eforturile Primăriei municipiului Chișinău, devine un scut vital de protecție. Întrucât instituția este echipată cu un sistem centralizat de gaze medicale, un eventual incendiu ar putea deveni o amenințare majoră, de aceea prevenția și timpul de reacție sunt cruciale.
Intervenția rapidă, coordonarea eficientă și aplicarea procedurilor au demonstrat profesionalismul echipelor medicale. Exercițiul s-a încheiat cu succes și a fost apreciat de reprezentanții Direcției Generale Asistență Medicală și Socială, drept un exemplu de reacție eficientă în fața urgențelor.

Ziua Internațională a Asistenților Medicali

În contextul sărbătorii profesionale a asistenților medicali, IMSP SCMC nr.1 a organizat un eveniment festiv, care a reunit asistenții medicali din instituțiile medicale municipale SCMC nr.1, SCMC “Valentin Ignatenco”, SCMBCC și SCM ” Gheorghe Palade”.
Oficialii prezenți ai sistemului de sănătate, în persoana d-lui Vladimir BOLOCAN, șef adjunct al DGAMS, dnei Aliona ROTARI, director IMSP SCMC nr.1 și Dnei Maria MUNTEAN, vicepreședinte a Asociației de Nursing, au evidențiat importanța profesiei de asistent medical și a contribuției sale esențiale în îngrijirea pacienților.
În cadrul sesiunii științifice, trei prezentări de specialitate au reliefat teme esențiale:
„Valorificarea serviciilor de nursing” – Viorica PURICE, SCMC nr.1,
„Grija pentru asistenți – factor de sustenabilitate” – Feodora CALMAȚUI, SCMC „Valentin Ignatenco”,
„Comunicarea eficientă – cheia eficienței economice” – Iana PETRAȘ, SCMC nr.1.
În semn de apreciere înaltă pentru contribuția adusă îngrijirii pacienților și pentru susținerea sistemului de sănătate municipal mai mulți asistenți medicali au fost distinși cu diplome de gratitudine, oferite de DGAMS Chișinău.
Spitalul Clinic Municipal de Copii nr. 1 își exprimă profunda recunoștință față de toți asistenții medicali care, zi de zi, prin devotament și profesionalism, aduc un mare sprijin și speranță spre vindecare tuturor pacienților atunci când este nevoie.

Parteneriatul care face diferența

Astăzi, în cadrul unui eveniment festiv, au fost prezentate activitățile realizate într-un proiect important pentru instituțiile pediatrice din municipiul Chișinău.
În perioada 2023-2024, prin eforturile conjugate ale autorităților locale și ale Guvernului Germaniei, au fost renovate și dotate integral trei subdiviziuni de bază ale Spitalului Clinic Municipal de Copii nr. 1: Secția de Reanimare și Terapie Intensivă, Unitatea de Primire Urgențe și secția de Imagistică Medicală, oferind acum condiții moderne și sigure pentru micii pacienți. Noile echipamente medicale de ultimă generație vor permite diagnosticarea mai rapidă și tratarea mai eficientă a copiilor, iar spațiile renovate vor crea un mediu mai confortabil atât pentru pacienți, cât și pentru personal. Acest efort comun subliniază impactul puternic al parteneriatelor internaționale și locale în sprijinul comunităților din Moldova, consolidând astfel asistența medicală pentru generațiile viitoare.
Aceste activități au avut loc cu sprijinul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția Germană pentru Cooperare Internațională (GIZ).
„Adresez sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect: Guvernului Germaniei și Primăriei Municipiului Chișinău, pentru această inițiativă importantă. Împreună, construim un spital modern, eficient și sigur, care va deveni un reper pentru sistemul medical din Republica Moldova”, a menționat Aliona Rotari, director.

Ziua Mondială a Oxigenului

Astăzi, celebrăm importanța vitală a oxigenului în sănătatea globală!
📌 La IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii nr.1, ne alăturăm Organizației Mondiale a Sănătății în promovarea accesului la oxigen medical pentru toți pacienții, în special pentru cei vulnerabili, precum micii noștri pacienți.
🔵 Oxigenul este un medicament esențial, salvând vieți în cazul afecțiunilor respiratorii acute. De la implementarea sistemului centralizat de oxigen în toate secțiile clinice, începând de la Unitate Primire Urgențe, am reușit să facem pași importanți în tratamentul micilor pacienți cu afecțiuni respiratorii acute complicate, asigurându-le o asistență medicală de calitate realizată inclusiv la patul pacientului, crescând eficiența și siguranța actului medical.

Alăptarea – primul pas drept în viața copilului!

Cu ocazia Săptămânii Mondiale a Alăptării, Spitalul Clinic Municipal de Copii nr. 1 a fost onorat să găzduiască un training special cu consultant în alăptare, doamna Olga Gutium. Evenimentul a adus în prim-plan beneficiile extraordinare ale alăptării și a demontat principalele mituri legate de această practică esențială pentru sănătatea mamelor și a copiilor.
✏️ Doamna Olga Gutium a subliniat importanța alăptării exclusive în primele șase luni de viață ale copilului, evidențiind avantajele pe termen lung asupra sănătății acestuia. De asemenea, s-a discutat despre rolul crucial al alăptării în crearea unei legături emoționale puternice între mamă și copil.
🔹 Acest training a fost un prilej excelent pentru mame de a primi informații corecte și suport profesional pentru a încuraja alăptarea. Ne angajăm să continuăm să sprijinim mamele în această călătorie minunată, oferindu-le resursele și informațiile necesare pentru a oferi copiilor cel mai bun început în viață.