Astăzi a avut loc o vizită de lucru la Spitalul Clinic Municipal de Copii nr.1, cu participarea dnei Aliona Drăgănel, șefa interimară a Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Primăriei Chișinău, a dnei Violeta Baltă, șefa Direcției Sănătate din cadrul DGAMS și a dnei Corina Grecov, specialist principal secția sănătate publică și promovarea sănătății. Vizita a fost condusă de directoarea instituției, dna Aliona Rotari.
📈 În cadrul discuțiilor au fost abordate principalele aspecte ce țin de activitatea instituției, accesibilitatea serviciilor medicale și necesitățile actuale ale spitalului. A fost remarcată creșterea semnificativă a numărului de adresări – de la aproximativ 5.000 la peste 12.000 de solicitări pe an, fapt ce reflectă încrederea tot mai mare a pacienților în serviciile oferite.
🛠 Totodată, conducerea instituției a evidențiat numeroasele îmbunătățiri realizate în ultimii ani, inclusiv efectuarea reparațiilor în majoritatea secțiilor, lucrări realizate în mare parte cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Chișinău. De asemenea, au fost menționate și reușitele instituției în modernizarea echipamentelor medicale, inclusiv dotarea secțiilor de reanimare și a laboratoarelor cu tehnică performantă și modernă.
🛏 În timpul vizitei au fost evaluate și condițiile existente din saloane, fiind discutată necesitatea dotării cu mobilier nou și continuarea modernizării spațiilor pentru a asigura pacienților condiții mai confortabile și mai sigure de tratament.
👩‍⚕️ În cadrul vizitei s-a discutat și despre provocările existente, inclusiv necesitatea atragerii medicilor reanimatologi și importanța continuării investițiilor în infrastructură. Clădirea instituției, având valoare istorică, necesită intervenții complexe și ajustări coordonate cu instituțiile responsabile din domeniul protejării patrimoniului cultural.
🧸 În cadrul vizitei a fost reiterată importanța asigurării siguranței copiilor și a dezvoltării unor condiții moderne și eficiente de tratament. DGAMS și Primăria Municipiului Chișinău continuă să susțină modernizarea instituțiilor medicale municipale și îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite cetățenilor.